Nimeni nu scrie ode laminatorului. Probabil nici n-ar trebui. Și totuși.
E o bucurie aparte să strecori un cartonaș desenat de mână prin fanta aceea caldă și să-l scoți pe partea cealaltă lucios și parcă pentru totdeauna. E o formă măruntă de conservare. Spune: lucrul ăsta a contat îndeajuns încât să fie păstrat.
Laminez mai mult decât ar fi nevoie. Știu. Semne de carte. Bilețele. Câte o floare presată. Colegele mă tachinează. Nu mă supăr deloc.
Ți-a plăcut?